Imi doresc un copil independent!

Universul copiilor nostri se contureaza inca de la momentul sosirii acasa din maternitate: patutul in care doarme, modul cum este organizata camera in care acesta este plasat, mirosul specific cu care se va familiariza pe parcurs, toate acestea devin elemente de identificare ulterioara a spatiului propriu in care copilul se va desfasura. Copii sunt dependenti de partinti si in special de mamele lor inca din primele zile de viata, dar cu toate acestea trebuie sa le oferim si un spatiu propriu, de relaxare, de pauza in raport cu “lumea noua” pe care ei o descopera, un spatiu care de cele mai multe ori este fie patul micutului, fie camera lui – care in timp ii vor conferi siguranta.
Independenta unui copil nou – nascut se traduce in construirea unui identitati proprii a acestuia, distincta de cea a mamei sale. In general noi, mamele, avem tendinta de a ne “sufoca” bebelusii doar pentru ca sunt micuti si neajutorati, pentru ca ni i-am dorit atat de mult sau pentru ca ne lasam coplesite de un instinct matern necontrolat. Da, copilul este dependent de noi, insa acesta dependenta se traduce in dragostea de care el are nevoie in sensul unui sprijin permanent, a unei increderi pe care i-o insuflam: ca la momentul potrivit isi va tine capul singur, va sta singur in fundulet, va incepe sa mearga….Imi amintesc ca una dintre primele reusite ale bebelusului meu a fost aceea de a urmari un obiect si de a-l constientiza…incepea sa distinga. Mi-am dat seama atunci ca trebuie sa gasesc metode spre a-l recompensa ca a reusit, de fiecare data cand inregistreaza vreun progres: fie o imbratisare/ reactie usor mai diferita/ intensa de cele normale, fie prin cuvinte (“bravo!”, “extraordinar!”, “minunat!”), iar mai tarziu cand a crescut prin explicidarea urmarilor de care va beneficia realizand acel progres, etc.
Independenta unui copil se traduce in progresele pe care, alaturi de parinti, le face zi de zi, si ma refer aici la lucruri aparent banale (ex: sa manance singur, fara probleme, sa se imbrace, sa se incalte singur, sa isi stranga jucariile, sa stie sa isi satisfaca singur nevoile de baza – sa ceara atunci cand are o nevoie, sa multumeasca, etc) care au devenit, se pare, o problema stringenta in evolutia copiilor din societatea de azi. Ei sunt mai “destepti” decat am fost noi la varsta lor, prin multitudinea de stimuli la care trebuie sa reactioneze, asadar nu uitati de lucrurile simple si oferiti-i copilului dumneavoastra sansa de a fi independent, de a veni catre dumneavoastra cu problemele pe care le intampina si de a avea incredere in propriile lui forte. Invata sa spui “nu” copilului tau prin oferirea de alternative, impune-i limite astfel incat copilul sa le perceapa ca pe un progres, ca pe o realizare a sa proprie.

Adiacent acestor ganduri, va invit sa cititi articolele de mai jos:

Greşelile părinţilor distrug personalitatea copiilor , sursa EVZ din 19 August 2008, autor Geta  Roman

Copiii care dorm în acelaşi pat cu părinţii sau nu mănâncă singuri după vârsta de 2 ani riscă să nu aibă încredere în ei şi să fie timizi.

Un copil prea cocoloşit de părinţi şi bunici, care nu este lăsat să doarmă singur în pat şi care este învăţat să fie îndopat cu mâncare de rude, riscă să aibă grave probleme de personalitate. Psihologii şi pediatrii se plâng că văd frecvent copii care şi la 10-12 ani dorm în acelaşi pat cu părinţii sau care nu obişnuiesc să mănânce singuri, ci doar ajutaţi. Astfel de copii sunt timizi şi nu au încredere în ei. Medicii condamnă şi alte obiceiuri nocive, cum ar fi obişnuinţa rudelor de a pupa micuţii pe gură sau obiceiul mamelor de a mesteca mâncarea copiilor care nu au încă dantura dezvoltată.
Copiii supuşi unor astfel de „tratamente“ riscă să ia microbi ce pot fi foarte agresivi pentru organismul lor lipsit de imunitate, dar şi probleme psihologice grave.
Specialiştii îţi explică şi ce trebuie să faci ca să eviţi greşelile de mai sus, ce tehnici e bine să foloseşti ca să-ţi înveţi copilul să mănânce singur sau să meargă la culcare fără să facă nazuri.

Interzis în patul părinţilor

„Un copil care nu este învăţat să doarmă singur în pat, şi doar cu bunicii sau părinţii, nu-şi dezvoltă autonomia. Am avut cazuri de copii care la 15 ani dormeau în acelaşi pat cu părinţii, care se întrebau de ce băiatul nu este curajos şi este agresat de alţi copii de vârsta lui“, povesteşte psihoterapeutul Cristina Leviţchi, de la Cabinetul de Psihologie „Sensart“ din Bucureşti. Părinţii care aleg să-şi ţină copiii prea aproape îi „handicapează“ pe plan social şi afectiv, crede specialistul. De regulă, aceşti copii sunt inteligenţi şi cicăliţi „să aibă rezultate“ la şcoală.
După naşterea unui copil, intimitatea unui cuplu nu ar trebui să fie afectată, spun psihologii. Până în jurul vârstei de un an, copilul poate dormi în aceeaşi cameră cu părinţii, însă nu în acelaşi pat. „Din momentul în care copilul începe să meargă, în jurul vârstei de un an, el trebuie să aibă propria cameră. Nu trebuie să doarmă nici cu mama, nici cu bunica, nici cu un câine. O astfel de măsură îl învaţă să-şi dezvolte de timpuriu autonomia. Scuza «copilul nu vrea să doarmă singur» nu stă în picioare. Nu doarme singur pentru că nu a fost obişnuit“, mai spune psihoterapeutul. Ideal ar fi ca un copil să doarmă singur în pat, însă poate împărţi camera cu un frate sau o soră.
„Nu sunt de acord cu paturile suprapuse deoarece copilul care doarme mai sus se poate zvârcoli şi poate să cadă din pat. În plus, nici din punct de vedere psihologic nu este bine să se facă această alegere“, mai spune Cristina Leviţchi.

Învăţaţi-l să mănânce singur după 6 luni

Şi obiceiul părinţilor sau al bunicilor de a-i da unui copil să mănânce după vârsta de 2 ani este condamnat de medici. „Am văzut situaţii în care copiii sunt puşi în faţa televizorului, iar un părinte sau bunic le dă să mănânce în timpul ăsta. Argumentul celor care fac acest lucru este că «doar aşa copilul vrea să mănânce». Eu zic că aşa cum înveţi un copil, aşa îl ai. De fapt, de multe ori, aşa este mai comod pentru părinţi“, crede Rodica Nanu, medic primar pediatru la Clinica Medicover din Bucureşti.
Pediatrul recomandă ca încă de la vârsta de 6 luni, când începe diversificarea alimentaţiei, să i se pună copilului o linguriţă în mână şi mâncare într-un castronaş, chiar dacă copilul doar se joacă cu ea şi o împrăştie.
„După vârsta de un an şi jumătate, doi ani, copilul trebuie să mănânce singur 80% din mâncare. Copiii învaţă prin imitaţie, au nevoie să repete, dacă nu li se permite şi nu li se dă o linguriţă în mână, nu vor şti să mănânce singuri. De aici poate să înceapă răsfăţul şi proasta creştere“, mai comentează medicul.
PRACTIC
Cum îi încurajaţi să doarmă singuri

Vă prezentăm câteva trucuri care v-ar putera ajuta să vă convingeţi copilul să doarmă singur, recomandate de pediatrul Elizabeth Goff, de la ABC Family Pediatricins (SUA):
• Încercaţi mai întâi să-l lăsaţi să adoarmă singur, fără să staţi lângă el;
• Nu lăsaţi copilul să aibă o activitate fizică intensă înainte de culcare sau să se uite la filme care l-ar putea speria. Nu este bine nici să primiţi vizite înainte de ora de somn, pentru că micuţul se agită şi va adormi mai greu;
• Stabiliţi o rutină înainte de culcare şi permiteţi-i să aibă suficient timp pentru diverse activităţi care îl calmează. De exemplu, obişnuiţi-l să se spele pe dinţi, să facă baie, să-şi pună pijamaua, să-i citiţi sau să citească el o poveste etc;
• Staţi lângă copil dacă nu poate dormi şi citiţi-i o poveste sau mângâiaţi-l.

ALTE SFATURI UTILE
Nu-l pupaţi pe gură, nu-i mestecaţi mâncarea

Alte obiceiuri considerate periculoase de specialişti sunt mestecarea mâncării unui bebeluş de un adult (frecventă mai ales în zonele rurale) sau puparea copilului pe gură. „Copiii nu trebuie pupaţi de nimeni pe gură pentru că li se trezeşte erogenitatea. Pot fi pupaţi pe mână, pe picior, pe obraz, dar nu pe gură“, este de părere psihoterapeutul Cristina Leviţchi. Prin mestecarea de către adult a mâncării copilului se pot transmite boli foarte periculoase pentru micuţi.
„De la cele parazitare la boli microbiene, candidoze. În plus, copilul nu capătă deprinderea de a mesteca. Imediat ce i-au dat dinţii, mâncarea pasată trebuie dată copilului în bucăţele mai mari“, este de părere stomatologul Bogdan Bader. Gura umană sănătoasă conţine o varietate de microbi incluzând virusuri, ciuperci, bacterii, protozoare. Bacteriile sunt cele mai numeroase: fiecare mililitru de salivă umană conţine circa 100 de milioane de bacterii şi există peste 600 de specii diferite de bacterii în cavitatea bucală.

„Nu ai voie să faci asta!“, sursa EVZ din 20 Februarie 2009, autor Simona Tucaliuc

Chiar dacă micuţii plâng şi urlă pentru a li se permite orice, părinţii trebuie să se menţină pe poziţii şi să nu se lase şantajaţi.

“Băieţelul meu are 3 ani şi pot să spun că nu mai am răbdare cu el deloc. Dacă îi spun pe un ton frumos să nu facă ceva, nu mă ia în serios şi tot face. Dacă îl cert şi ţip, mai rău face“, povesteşte Daniela, o tânără mămică. „Pur şi simplu nu ştiu cum să îl educ să nu mai arunce totul prin casă, să nu-i mai tragă pe ceilalţi copii de păr sau să nu mai verse mâncarea“, adaugă Daniela.
Limitele, în funcţie de vârstă. Părinţii trebuie să impună unele limite, pentru ca micuţii să se dezvolte normal. Chiar dacă atunci când auzim de limite ne gândim la ceva negativ, care ne restricţionează, în cazul copiilor, limitele apar din prea multă dragoste. Îi interzici celui mic să se urce în copaci pentru că ţi-e frică să nu cadă, îi interzici celui mic să se îndepărteze prea mult la joacă, pentru că ţi-e frică să nu se rătăcească.
„Limitele se aplică în funcţie de vârsta copilului. Tocmai din acest motiv, părinţii trebuie să se documenteze şi să ştie ce este normal să facă un copil la 1 an, la 2 ani sau la 7 ani. Este absurd să îi interzici unui bebeluş de câteva luni sau de un an să arunce mâncarea. La fel, este absurd să îi permiţi unui copil de 3-4 ani să arunce mâncarea pe pereţi“, este de părere psihoterapeutul Cristiana Leviţchi, de la spitalul „Victor Gomoiu“ din Bucureşti. Psihologul Adriana Dragoş le recomandă părinţilor să comunice cu cei mici, chiar dacă prichindeii nu par să înţeleagă tot ce le explică adulţii.
„Nu poţi creşte un copil fără să îi explici ce este bine şi ce este rău. De asemenea, trebuie să îi explici cu frumosul, să nu ţipi, să nu îl baţi pe cel mic, să nu îi spui că este pedepsit. Dacă cel mic a rupt plantele sau a spart veioza şi râde când tu te apropii vânăt la faţă de nervi, nu înseamnă că a făcut aceste lucruri intenţionat. Cei mici învaţă ceva nou în fiecare zi, sunt curioşi şi este absolut normal să mai facă mici boacăne. Părinţii obosesc şi fie le permit orice copiilor, fie le interzic totul“, afirmă Adriana Dragoş.
La 1 an. Când este foarte mic, copilul poate fi manipulat. Fie îl iei în braţe, îl momeşti sau îl duci într-o altă cameră. Nu îl cerţi dacă varsă mâncarea sau dacă a pierdut biberonul la plimbarea din parc, dar nici nu trebuie să te amuzi copios pe seama lui, căci va repeta isprăvile. Trebuie să înlături ispitele din calea bebeluşului, cum ar fi paharele cu apă sau sertarele la nivel jos. Blochează uşile dulapurilor, astfel nu vei avea dezordine şi nici degeţele vinete. Obişnuieşte-l cu spaţiul lui, fie camera, fie un ţarc în care îi aşezi jucăriile, iar astfel îl vei supraveghea mai uşor.
La 2-3 ani. „Copiii deja merg, aleargă nonstop şi sunt omniprezenţi. La această vârstă, cei mici trec prin criza de afect, iar de cele mai multe ori cei mari cedează. Nu trebuie să cedezi şi să îi permiţi orice copilului. Iniţial, să îi cumperi maşinuţa atunci când urlă pare cea mai simplă soluţie. Mai târziu, nu se va mulţumi cu maşinuţa de pe raftul magazinului şi vei creşte un răsfăţat care nu va şti că în viaţă există şi limite“, recomandă psihoterapeutul Cristiana Leviţchi.
„Dacă găseşti pereţii desenaţi în camera lui, nu te grăbi să îi ţii teorie şi să îi arunci culorile. La librării vei găsi table speciale, pe care le pot folosi cei mici. Părinţii trebuie să fie spontani şi să găsească mereu soluţii. Dacă în momentul respectiv nu vii în ajutor cu o soluţie, nici copilul nu va reacţiona la ideea ta de a doua zi“, afirmă psihologul Adriana Dragoş.
La 3-5 ani. Nu trebuie să îl înveţi pe cel mic cu recompense pentru orice fleac pe care îl face. De exemplu, copilul refuză să poarte căciulă, iar afară este frig. Ca să îl convingi, îi spui că va primi o ciocolată şi iată ce simplu ai mulţumit ambele părţi! Acestea nu sunt soluţii de lungă durată. Dimpotrivă, copilul se va obişnui că trebuie să primească mereu ceva.
O soluţie ar fi să îi spui că, dacă nu poartă căciulă, nu mai ieşiţi afară. Iar ideea este să şi acţionezi, nu numai să ameninţi. La această vârstă se poate negocia cu cel mic, care acum este destul de mare ca să înţeleagă ce are voie să facă şi ce nu. Atunci când intezici ceva, explică şi de ce. Părinţii sunt responsabili de comportamentul copiilor şi, oricât de vulnerabili şi ocupaţi sunt, trebuie să le acorde celor mici toată atenţia.
Cum obisnuiti copilul sa doarma singur, sursa Libertatea, autor Catalina Bradis
Multi parinti se plang ca micutii lor nu-i lasa sa doarma – fie nu vor deloc sa inchida ochii, fie se trezesc noaptea cu ei in pat. Specialistii spun insa ca este mai sanatos ca atat copilul, cat si parintii, sa doarma fiecare in camerele lor. Iata cateva trucuri pentru a va obisnui copilul sa stea singur noaptea.
• Plasati din vreme in patut o perna care sa incalzeasca locul copilului. Puneti in patut si un ursulet de plus pe care l-ati tinut in brate o vreme pentru a-i impregna mirosul dv. Aceasta ii va inspira copilului un sentiment de siguranta;
• Dati-i sa manance de seara si leganati-l usor pana cand adoarme. Apoi duceti-l in patut;
• Lasati copilul din brate incet, in asa fel incat contactul cu corpul dv. sa nu se intrerupa brusc;
• Inganati-i incetisor un cantec de leagan inainte de a-l lasa singur si va adormi fara probleme.
Puneti-i o veioza in camera
• Iata un truc eficient: puneti-l pe micut in patul lui si stati langa el, pe un scaun, pana adoarme. In prima seara luati-l de mana si mangaiati-l, fara a vorbi prea mult cu el. A doua seara va departati scaunul cativa centimetri de patut, a treia la fel, si tot asa, pana ajungeti la usa. Puneti-i o veioza in camera si, chiar daca plange la inceput, rezultatele se vor vedea in cateva zile;
• Un alt truc ar fi sa-l puneti in patut si sa iesiti, din diverse motive, pana cand se obisnuieste cu plecarile si revenirile. Cand nu va veti mai intoarce se va resemna;
• La peste 2 ani micutul trebuie sa inteleaga ca parintii au camera lor si ca se poate simti foarte bine in spatiul lui. Astfel, va fi mult mai sigur pe el si nu va depinde de parinti la fiecare pas.

De irina
Miercuri Mai 20, 2009