Copilaria si abuzurile emotionale

Copilaria este singurul moment al vietii în care traim totul la maxima intensitate. In care plangem si radem in aceeasi zi, in care ne suparam si iertam dupa cateva momente, in care suntem singuri si totodată cu toata lumea. Apoi, o data cu trecerea anilor, toata aceasta magie dispare, facand loc unei lumi mult mai serioase, o lume in care uitam sa zambim, sa ne bucuram de tot ceea ce ne inconjuara si este frumos, ne pierdem bucuria jocului, libertatea si infinitul imaginatiei copilariei.
Ne spunem de multe ori, ca am da orice pentru a redeveni copii, si iata ca acel moment poate sa apara o data cu momentul in care noi insine devenim parinti, si ne imaginam ca o data cu puiutii noastri avem posibilitatea retrairii acelor clipe magice ale copilariei.
Totul pare a fi perfect, pana in momentul in care, inconstient de vointa noastra, inecercam sa ne educam copiii dupa propriile reguli, dorind sa le dam cea mai buna educatie si cele mai bune exemple de viata, neconstientizand faptul ca , de cele mai multe ori, regulile pe care noi le impunem fac parte din ceea ce psihologii numesc „abuz emotional”. Putin parinti realizeaza faptul ca le fac rau copiilor lor, fara a recurge la o agresiune fizica, ci pur si simplu prin atitudinea fata de ei, atitudine excesiva de cele mai multe ori, manifestata printr-un comportament ce are ca scop controlul, supunerea, manipularea sau chiar umilirea si blamarea unei persoane.
Acest gen de agresiune este cel mai putin vizibil, de multe ori parintii nu realizeaza acest lucru, dar este un rau ce poate fi greu de dovedit, si de cele mai multe ori cu repercursiuni din cele mai grave asupra bunei dezvoltari emotionale, sociale si profesionale ale viitorului adult.
Astfel, putem vorbi despre mai multe moduri de manifestare a abuzului emotional, cum ar fi: cerinte abuzive, hiperprotectia, etichetarea sau refuzul.
Pentru o detaliere a acestor modalitati voi cita o parte dintr-un articol scris de Catalina Cara ce a aparut in Evenimentul Zilei.
„Cerinte abuzive -  Acest tip de abuz apare atunci cand unul dintre parinti are asteptari exagerate de la copilul sau si il asalteaza cu solicitari nenumarate, pretinzandu i acestuia sa le puna in capul listei de prioritati. Astfel, copilul renunta la multe dintre micile sale placeri, incercand sa satisfaca aceste cerinte. Din pacate, oricat s ar stradui, parintele pretinde ca nu este multumit.
Hiperprotectia – parintele dezvolta aceasta manifestare atunci cand copilul, aflat la o varsta frageda, aspira la propria independenta. Parintii tind astfel sa ia deciziile in locul copilului, stirbindu i acestuia orice incercare de a decide pe cont propriu. “Parintii hiperprotectivi pot interveni in dezvoltarea copilului. De exemplu, exista cazuri in care parintii prefera sa isi tina copilul in casa, fara a l lasa foarte mult sa se joace afara, unde banuiesc ei ca exista tot felul de pericole. Ei il lasa pe copil sa isi gaseasca alte preocupari, de exemplu sa se joace la computer, gandindu se ca astfel el este mult mai in siguranta. Astfel, copilului ii sunt refuzate gesturi si activitati considerate in general ca fiind absolut necesare şi normale”, ne a explicat d-na psiholog.  In familiile în care exista o astfel de protectie excesiva, personalitatea copilului, mai ales atunci cand ajunge la maturitate, este puternic afectata, ca adult el fiind nepregatit sa infrunte situatiile noi unde va trebui sa decida singur.
Etichetarea – Foarte des auzim apelative de genul “prostule”, “raule”, “tampitule”. Repetate, in diverse situatii, acest gen de apelative ajung sa devina ca o eticheta pentru copil, acesta incepand sa si creada ca este asa cum i se spune. In plus, blamarea, acuzarea, amenintarea, critica ofensatoare, sarcasmul, exagerarea greselilor cultiva victimei sentimentul propriei neputinte, creandu i senzatia ca nu se pricepe la nimic si ca nu e capabila sa faca ceva bun in viata.
Refuzul – Parintele ii refuza permanent copilului nevoile emotionale si i le neaga. Nu ii permite sa ii fie frica de nimic (precum de furtuna sau intuneric) si totodată ii neaga perceptiile, judecata, memoria, precum si fapte, atitudini si evenimente pe care copilul le aduce in discutie.”

Efectele asupra copilului sunt de multe ori foarte greu de remediat, influentandu-i, intr-un mod negativ, buna dezvoltare a acestuia si integrarea lui in societate in momentul devenirii adult. Una din solutiile eficiente in acest caz, ar fi atat o mai buna constientizare a actiunilor acestora cat si apelarea la serviciile specializate ale unui psiholog, atat pentru ei insisi cat si pentru copiii lor.

Pentru a citi mai multe despre abuzul asupra copilului va pot recomanda urmatorul articol:
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/466779/Efectele-unui-abuz/

De irina
Luni Mai 25, 2009