Cum se potrivesc cariera unei femei si rolul ei de mama
Inainte de a avea un copil apar urmatoarele intrebari: Cand stiu ca e momentul potrivit? Ce inseamna un copil? Cum iti schimba viata venirea pe lume a unui copil? Vreau sau sunt pregatita pentru o asemenea responsabilitate? Am ce sa-i ofer? Ce se va intampla cu viata mea profesionala daca o intrerup acum?

Din proprie experinta pot sa spun ca nimeni nu iti poate da raspunsul la aceste intrebari pentru ca nici o persoana nu te cunoaste atat de bine. Tu, femeia ajunsa in acesta faza a existentei tale, iti poti da aceste raspunsuri.
Venirea pe lume a pruncului tau este cu siguranta unul dintre cele mai importante evenimente din viata ta, insa trebuie sa stii ca de tine depinde modul in care aceasta minune iti va schimba viata. Nu este usor sa duci o sarcina la bun sfarsit chiar daca ea este una fara probleme, nu este usor sa iti adaptezi stilul de viata la lucruri pe care fie din motive psihologice, fie din motive fizice nu le mai poti dezvolta la aceeasi intensitate, nu este usor sa iti pui cariera pe “hold”….In detrimentul acestor aspecte insa descoperi o noua etapa a evolutiei tale: intreaga ta fiinta se descopera intr-o alta spiritualitate prin simtaminte, trairi mult mai intense, rasturnare a prioritatilor pentru ca tu devii un om mai bun prin ceea ce ti se intampla, iar lumea se vede brusc la alte cote pentru ca incepi sa o descoperi asa cum nu ai vazut-o niciodata….prin ochii copilului tau.
Obiectele pe care le considerai inutile isi arata acum utilitatea, creativitatea iti este stimulata la cote maxime doar prin prisma faptului ca trebuie sa fii mereu inventiv, cuvintele capata alte sensuri, culorile devin mai intense, iti descoperi calitati nebanuite, …te eliberezi parca si retraiesti la intensitatea simturilor copilului tau.
Inainte de a deveni mama, ambitiile profesionale erau deseori impinse la cote maxime aproape ignorand toate eforturile pe care trebuia sa le depun pentru a ajunge acolo unde imi propusesem: multa munca, ore tarzii petrecute la birou, nervi, dar si satisfactia reusitei. Imi doream mai presus de orice sa reusesc: sa imi fie recunoscute eforturile, sa am un venit peste medie, sa devin un profesionist in domeniul meu. Reuseam sa ma bucur de toate aceste realizari? Uneori mai mult, alteori mai putin. Merita? Atunci gandeam sigur ca da!
Intre timp am devenit mama….mai merita ele aceste eforturi?! Da, merita in masura in care reusesti sa gasesti un echilibru intre energiile investite in cariera si viata ta personala. Imi doresc sa imi reiau cariera de unde am lasat-o si sa o continui la alte cote acum. Responsabilitatile mele s-au schimbat, insa asta nu inseamna ca imi doresc mai putin. Nu. Asta inseamna ca de fapt mi-am reevaluat optiunile. Imi doresc ca fiul meu sa creasca un tanar sanatos, increzator in fortele proprii, care sa isi urmeze visele. Si pentru asta stiu ca trebuie sa fiu alaturi de el, sa ii construiesc o educatie, sa ne bucuram impreuna de lucrurile simple…
In momentul in care familia se intregeste prin venirea pe lume a unui copil, “cineva” (respectiv unul dintre parinti) trebuie sa isi directioneze ceva mai multa energie, timp si eforturi spre copil. In mod ideal aceasta este mama. Asta nu inseamna ca ea trebuie sa renunte la target-ul ei profesional, ci este vorba de o dozare diferita a energiilor. Copilul tau are nevoie de tine fericita, implinita, detasata.
Nu cred in mamele care muncesc de la 10 ore pe zi in sus, orice ar face ele. Un copil are nevoie de tine mai mult decat a vorbi cu el la telefon si a-i spune noapte buna inainte de culcare. Un copil are nevoie de tine si in timpul saptamanii, nu doar in weekend-uri.
Iti recomand si articolele de mai jos:
Când te întorci la serviciu dupa ce ai nascut?, sursa EVZ din 01 Octombrie 2008, autor Alexandra-Livia Dordea
În România, mamicile sunt încurajate, prin lege, sa ramâna acasa cu bebelusul timp de doi ani dupa nastere, deoarece copilul este dependent de mama, are nevoie de atentie, grija si iubire constanta. Reprezentantii departamentelor de Resurse Umane din companii recunosc însa ca, dupa un astfel de concediu de maternitate, multe femei risca sa îsi piarda slujba. Decizia finala îi apartine proaspetei mamici, care trebuie sa puna în balanta oportunitatile profesionale si stabilitatea afectiva pe care ar putea-o oferi copilului.
Psihoterapeutul de la Cabinetul Sensart, Cristiana Levitchi, sugereaza ca o ruputura între mama si nou-nascut, la doar câteva luni de la nastere poate avea efecte negative asupra personalitatii copiilor.
„De obicei, societatea noastra workaholica nu încurajaza statul mamei acasa cu copilul. Ceea ce nu este potrivit pentru copil. El trebuie sa aiba pe cineva stabil în viata în primii doi ani, pentru ca altfel ne miram de ce sunt atâtia schizofreni si oameni cu traume psihice. Categoric, cea care si-a asumat rolul de mama ar fi bine sa stea macar un an si jumatate acasa, pentru ca altfel o sa ajungem sa avem o societate de descreierati”, a transat problema Cristiana Levitchi.
Întelegere tacita de renuntare la slujba
Un concediu de maternitate de doi ani este de neconceput pentru personalul din Resurse Umane sau pentru carieristele convinse.
„În general, daca opteaza pentru un concediu postnatal, asa cum prevede legea, exista riscul foarte mare ca sa i se puna conditia, în mod neoficial, ca în momentul în care termina postnatalul sa plece si sa îsi caute altceva, mai ales daca vorbim de pozitiile de middle si top management. Pentru ca, în general, o companie nu poate sa tina locul acela blocat timp de doi ani”, explica Daniela Necefor, managing partner TBS.
Partea proasta este ca, dupa doi ani, este greu sa îti mai gasesti un alt job. „Am cunoscut femei care în timpul acestor doi ani de zile au facut un MBA, diverse alte studi. Si, cu toate acestea, au avut probleme la reangajare. Practic, s-a considerat ca s-au rupt de activitate si ca nu mai au continuitate, ca au pierdut din legislatie si din schimbarile care au avut loc”, a mai aratat Necefor.
Astfel, cele mai multe femei care nu vor sa îsi distruga cariera revin la locul de munca cam dupa trei luni, maximum sase luni.
Cum poti face despartirea mai usoara
În opinia psihologului clinician de la Mind Institut, Bogdana Bursuc, femeile ar trebui sa înteleaga ca sacrificiul nu este deloc sanatos si ca femeile ar trebui sa învete sa devina pentru ele însele o prioritate. „Sigur, trebuie sa raspunda nevoilor copilului sau ale celorlalti care sunt pentru ea o prioritate, dar în primul rând nevoilor lor”, subliniaza Bogdana Bursuc.
Pentru a învata aceste lucruri este necesar ca femeia sa îsi planifice, în concediul de maternitate, activitati dedicate propriei persoane „Astazi ce fac? Fac lucrul acesta pentru X, lucrul celalalt pentru Y, dar sa pun în program si un lucru pe care îl fac pentru mine. Eu trebuie sa îmi planific o serie de activitati diferite de activitatile de îngrijire ale copilului”, explica Bogdana Bursuc cum pot face proaspetele mamici plecarea la serviciu mai usoara.
Contrar opiniei psihoterapeutului Cristiana Levitchi, Bogdana Bursuc considera ca planificarea unor activitati departe de copil îi fac bine si micutului. „Pentru ca daca nu ar exista perioadele de separare de scurta durata dintre mama si copil, bebelusul poate dezvolta o anxietate de separare în momentul în care aceasta s-ar produce brusc. În sensul ca, prima oara când va face fata unei perioade lungi în care mama lipseste, copilul va suferi”, sustine aceasta.
În plus, o astfel de planificare a activitatilor destinate femeii, si nu mamei, le poate arata amândurora ca „separarea nu este periculoasa”. În acest context, atunci când mama decide sa se întoarca la munca va vedea plecarea ca pe o alta activitate.
Pe lânga aceasta pregatire afectiva de a te întoarce la locul de munca, Tania Cristea, consilier juridic la Vitrina Advertising aminteste si de rigurozitatea legii care specifica examinarea persoanei la întoarcere din concediul postnatal.
Din nou la munca, dupa concediul de maternitate, sursa EVZ din 08 Decembrie 2008, autor Mirabela Anghel
Ca sa se adapteze cât mai bine la întoarcerea la job, femeile care stau pentru o vreme acasa cu bebelusii ar trebui sa fie la curent cu noutatile.
Pentru a va face reintegrarea la serviciu cât mai usoara, trebuie sa pastrati relatii foarte bune macar cu colegii din departament, pe toata perioada concediului de maternitate. La fel de important este sa va interesati de ceea ce se întâmpla la locul de munca, în aceasta perioada, pentru a fi la curent cu toate schimba rile si noutatile care se petrec la job în timpul concediului, recomanda specialistii.
Altfel, revenirea la serviciu va fi extrem de grea si reacomodarea la locul de munca va necesita mult timp. „M-am simtit ca o începatoare“
„Acum trei luni, am revenit la munca dupa ce am stat în concediu de maternitate un an si sase luni. În acest timp, au plecat din companie foarte multi colegi si au venit altii noi în locul lor. Când am revenit la birou, m-am simtit ca la un nou job. A trebuit sa ma împrietenesc cu persoanele noi si sa învatam sa lucram împreuna. Nu mai spun de activitatea în sine, care mi s-a parut mai grea decât la începutul carierei. Nu am lucrat deloc acasa în aceasta perioada si, desi am destula vechime în domeniul IT, când am revenit, m-am simtit ca o începatoare“, spune Simona, angajata unei companii de IT din Constanta.
Pentru a evita toate aceste neplaceri, este indicat ca din când în când sa va luati proiecte mai usoare care pot fi rezolvate si de acasa. „În acest mod, se poate îmbina statul cu copilul cu satisfacerea nevoilor personale si nici nu va veti dezvata de munca de birou“, recomanda Cristiana Levitchi, psihoterapeut al Cabinetului Sensart, din Capitala.
Psihologul le mai recomanda proaspetelor mamici ca atunci când reîncep munca sa nu aiba o gândire negativa si sa nu existe în mintea lor idei precum „nu o sa ma pot adapta“ ori „nu cred ca o sa-mi mai pot rezolva atributiile la fel ca înainte“.
„Este esential sa aveti o gândire pozitiva si sa încercati sa va readaptati la noile obiceiuri, încetul cu încetul. De asemenea, dupa nastere, faceti-va timp, când stati cu copilul acasa, sa cititi si carti de specialitate. Astfel, veti putea sa fiti la punct cu schimbarile intervenite, dar si cu ultimele noutati, si nu riscati sa fiti luata prin surprindere când veti reveni la munca. Daca v-ati distantat în aceasta perioada cu totul de serviciu, când va veti relua activitatea va veti simti ca un extraterestru“, atentioneaza Cristiana Levitchi.
Nu e cazul sa sunati zilnic la serviciu
Specialistii în resurse umane au si ei câteva sfaturi pentru proaspetele mamici care vor sa revina la job. „Trebuie sa va pregatiti pentru a va acomoda cu eventualele schimbari care pot interveni la serviciu în timpul cât ati stat acasa. Mai mult, echipa poate sa fie diferita ca si componenta decât cea care era înainte de concediu si, ca urmare, va trebui sa construiti noi relatii“, este de parere Camelia Buburuz, directorul de resurse umane al Hotelului JW Marriott. Este normal ca, atunci când stati acasa cu copilul, serviciul sa nu mai fie pe primul loc, însa o rupere totala de ceea ce faceati înainte va va face rau, sustin specialistii în cariera.
„Nu cred ca trebuie sa sunati în fiecare zi la birou si sa întrebati ce s-a întâmplat în acea zi, dar puteti, în masura timpului disponibil, sa va informati în legatura cu ce apare nou, fie din directia locului de munca în sine, fie a informatiilor generale legate de job. De exemplu: schimbarea legislatiei, daca postul tau are legatura cu Dreptul si se bazeaza pe cunostinte din acest domeniu“, conchide Camelia Buburuz.
REACOMODARE RAPIDA
„Nu mi s-a parut dificila revenirea la job“
Loredana I., angajata a unui site, s-a întors la serviciu acum o luna, dupa ce si-a terminat concediul de maternitate. Nu i s-a parut deloc dificila revenirea la job, chiar daca a stat acasa doi ani. „În tot acest timp, am vorbit la telefon cu colegii din departamentul meu, cel putin o data pe saptamâna. De asemenea, dupa prima jumatate de an, am început sa ma si întâlnesc cu ei. Acest lucru mi-a fost extrem de folositor, ajutânduma sa fiu în pas cu toate schimbarile care s-au petrecut în acest timp la locul de munca. De exemplu, ni s-a schimbat programul în care lucram. În orele de somn ale copilului am învatat sa lucrez în noul program. Daca m-as fi întors la munca fara sa stiu de aceasta modificare, as fi pierdut destul de mult timp ca sa învat acest program“, povesteste Loredana.
Mamele, intre serviciu si copil, sursa EVZ din 22 Septembrie 2007
Recomandarea sefului statului, ca femeile sa se intoarca la munca inainte de incheierea concediului de crestere a copilului, este greu de pus in practica.
Criza demografica l-a determinat pe presedintele Traian Basescu sa propuna, la inceputul acestei saptamani, in cadrul unei conferinte internationale, solutii pentru cresterea natalitatii.
„Nasterea si cresterea copilului nu trebuie sa afecteze statutul si evolutia sociala si profesionala ale vreunui parinte. Indemnizatia pentru concediul de crestere a copilului stimuleaza mama sa stea acasa 2 ani, ceea ce, dupa terminarea perioadei de concediu, genereaza probleme de reintegrare in viata profesionala”, a declarat Basescu.
Cate doi copii de femeie si indemnul adresat mamelor sa se intoarca mai devreme la munca sunt propunerile presedintelui, care se bat cap in cap. Asta in conditiile in care statisticile arata ca, de cand femeile primesc bani si concediu de doi ani pentru cresterea copilului, natalitatea a crescut mai mult la oras, decat la sat, unde mamele fara serviciu nu au parte de cei 800 de lei lunar.
Vom ajunge la 16,7 milioane de locuitori
Specialistii spun ca orice femeie activa are o perioada de criza, la 2-3 luni dupa nastere, si vrea sa se intoarca la munca, dar mamicile sunt constiente ca in Romania este foarte greu sa gasesti o cresa buna, in care sa ai incredere sau o bona careia sa nu-i dai tot salariul tau lunar.
Mai mult decat atat, psihologii recomanda ca femeile sa stea acasa cu cei mici cel putin un an, atat pentru alaptare, cat si pentru crearea legaturii afective dintre mama si copil.
Previziunile arata ca, in 2050, populatia Romaniei va ajunge la 16,7 milioane de locuitori, un trend asemanator cu cel din tarile Uniunii Europene. Principalele motive ale scaderii demografice sunt migratia masiva a romanilor peste granite, dar si faptul ca primul copil apare in viata unei femei, de obicei, in jurul varstei de 30 de ani.
Lipsesc cresele si serviciile de sanatate
Romanii considera totusi ca exista solutii pentru rezolvarea problemei natalitatii, dar ca acestea sunt mai greu de pus in practica. Cel putin asa rezulta dintr-un raport prezentat martea trecuta la Sibiu.
Persoanele chestionate sustin aproape in egala masura introducerea unui program de lucru flexibil, posibilitatea reintegrarii rapide pe piata muncii dupa perioada de maternitate, intarirea reglementarii privind pastrarea locurilor de munca pentru parintii care cresc copii, politici specifice de stimulare a nasterii celui de-al doilea copil, dar si cresterea accesibilitatii si a calitatii serviciilor de asistenta sociala si de sanatate gratuite pentru mame si copii.
Sunt insa pesimisti in ceea ce priveste aplicabilitatea solutiilor, deoarece in spatele problemei natalitatii exista cauze economice. „Cred ca un concediu de doi ani este prea lung. Eu as vrea sa ma intorc la serviciu, dar nu am cu cine lasa copilul. Cresele nu au locuri, la gradinita particulara este scump si primesc copii dupa 1 an si 6 luni. Toate aceste probleme ma fac sa aman intoarcerea la serviciu pana cand copilul va face 1 an si jumatate. As fi fericita daca as avea cresa la serviciu. As face si al doilea copil”, spune Corina.
Alaturi de copil pana la cel putin 1 an
Psihologii si pediatrii le sfatuiesc pe mame sa stea cat mai mult acasa cu cei mici. Asta, in principal, deoarece atasamentul discriminatoriu al copilului fata de persoanele din jur apare in jurul varstei de 8-9 luni.
„Copilul se leaga de ingrijitorul principal, incepe sa aiba preferinte. Dupa aceea are nevoie de constanta in aceasta relatie: asta inseamna contact senzorial, atingere”, explica psihologul Cezara Dasu.
Pentru crearea si mentinerea legaturii afective puternice fata de mama, aceasta trebuie sa petreaca alaturi de copil cel putin un an si jumatate de la nastere.
„Romania are, prin introducerea legislatiei cu caracter social in acest domeniu, o pozitie privilegiata fata de alte tari. Urmarile pozitive se vad: natalitatea a crescut foarte mult in ultimii trei-patru ani, nici maternitatile si nici gradinitele nu fac fata”, arata Dasu.
La randul sau, psihologul Sanda Lepoiev, de la Centrul de Psihoterapie si Consiliere Psihologica „Mindcare”, spune ca mamele trebuie sa petreaca impreuna cu bebelusul cel putin doi ani. Separarea ar putea fi realizata mai devreme cu o conditie: sa existe o persoana care sa petreaca tot timpul alaturi de copil.
Bebelusii nu pot fi alaptati la serviciu
Medicul pediatru Rodica Nanu spune ca si alaptarea este o problema in cazul copilului mic. „Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda alaptarea pana la varsta de 2 ani si peste”, precizeaza medicul. Rodica Nanu spune ca s-a confruntat cu numeroase cazuri in care femeile active social resimteau lipsa serviciului la 2-3 luni dupa nastere.
„Apare o mica criza, din cauza lipsei importantei sociale”, adauga pediatrul. Dar numai femeile care au nevoi materiale isi reiau activitatea, din dorinta de a castiga sau pentru a-si indeplini componenta sociala.
Doctorul Alin Stanescu, din cadrul Institutului de Ocrotire a Mamei si Copilului, spune ca este bine ca mama sa stea cu bebelusul cel putin in primul an. „Dupa un an, copilul poate intra si intr-o colectivitate. Pana atunci este perioada cea mai delicata, cand are loc stimularea psiho-emotionala, este vorba de legatura copilului cu mama”, afirma medicul.
Pro
„Cu cine sa lasi copilul?”
„Bebele meu are 10 luni si tare m-as intoarce la munca. Numai ca bona nu gasesc, daca sun la agentii imi impun salarii de 11-12 milioane, cresele de stat sunt supraaglomerate”, Deborah.
„Daca guvernantii cred ca in stilul asta va creste natalitatea, se insala amarnic! Multe dintre femeile aflate in campul muncii nu vor mai vrea sa faca nici macar un copil, d-apoi pe al doilea. Si-asa destule familii au batai de cap din cauza ca platesc lunar milioane la asigurari, si, in cei doi ani, mama primeste opt milioane”, Akella.
Contra
„Nu facem copii bazandu-ne pe altii”
„Mai exista vreo tara in lume unde sa plateasca statul concediu de 2 ani pentru cresterea copilului? Cine face copil il face in baza statului? Copilul este responsabilitatea individuala a parintilor”, Conchita.
„Eu nu sunt de acord ca unii (unele) sa munceasca, desi au copii, serviciu, sa cotizeze, sa-si creasca copiii prin crese si gradinite, iar altii sa fenteze „statul” cu 2, 3, 4 ani. Nu m-ar deranja, daca asta nu m-ar afecta prin taxele pe care le platesc eu pentru cotizatii. Deci da, sunt de acord ca mamele sa stea acasa cat doresc, poate 5 ani, dar fara sa contribui eu la indemnizatiile lor. Copiii nu-i facem bazandu-ne pe altii sa ne rezolve problemele, inclusiv cele financiare”, Iulia. Sondaj realizat cu ajutorul site-ului specializat www.desprecopii.com
De irina
Luni Mai 25, 2009



